Raspunsurile la cele mai frecvente intrebari despre suzete. Iata ce trebuie sa stii

Publicat de Madalina 17.09.2020 0 Comentarii

Folosirea suzetei a creat multe controverse de-a lungul timpului. Unii medici o recomanda, altii nu, dar, la final, decizia este a parintilor. Tu hotarasti daca suzeta ii aduce beneficii copilasului tau, iar daca vei apela la ea, este important sa-i acorzi o atentie speciala.

 

 

Baietel cu suzeta in gura 1

 

 

Suzeta este alcatuita dintr-o tetina, o protectie pentru buze si un inel pentru manevrare. Fiind un obiect atat de cautat de mamici, am decis sa raspundem in acest articol la cele mai frecvente intrebari. Iata ce trebuie sa stii despre suzeta:

 

 

Care sunt cele mai bune suzete pentru nou nascuti?

 

 

Studiile arata ca pozitia limbii poate influenta dezvoltarea gurii celui mic. Potrivit babylist.com, este indicat sa alegi suzete ortodontice, care permit o dezvoltare naturala a maxilarului. Atunci cand bebelusul foloseste acest tip de suzeta, atat partea de sus, cat si partea de jos a gurii raman intr-o pozitie corecta.

 

De asemenea, daca vrei sa eviti riscul ca bebelusul sa se loveasca cu suzeta, poti alege un model cu un disc de protectie moale care sa-i apere buzele. La magazinele de specialitate, vei gasi multe modele de suzete, unele dintre ele avand chiar un capac care protejeaza tetina atunci cand nu este folosita.

 

Indiferent de modelul ales, asigura-te ca se potriveste varstei lui. Exista modele concepute pentru copii de pana in 6 luni, un an, 1-3 ani sau 3-6 ani.

 

 

Suzete din latex sau silicon?

 

 

Suzete baietel si fetite

 

 

Siliconul este mai ferm decat latexul (cauciucul natural), asa ca are o durabilitate mai mare, dar pentru ca acesta este un material sintetic care poate trece prin tratamente chimice, multi parinti prefera suzetele din latex. Acestea sunt mai moi, mai elastice si nu atrag praful.

 

Fiecare material are avantaje si dezavantaje, asa ca, indiferent de alegerea ta, asigura-te ca achizitionezi suzete de la un producator cunoscut pentru calitatea produselor sale.

 

 

La cat timp se schimba suzeta?

 

 

Bebelusii se nasc cu instinctul de a suge. Acesta ii relaxeaza, ii ajuta sa adoarma si sa se simta in siguranta, iar in momentul in care observi ca micutului tau ii place sa suga din biberon dupa ce a terminat de mancat sau ii place sa isi suga degetele, ai putea sa-i cumperi o suzeta. Unii parinti apeleaza la ea inca din primele zile, iar altii o achizitioneaza dupa cateva saptamani de la nastere.

 

Dupa ce l-ai obisnuit pe prichindelul tau cu suzeta, trebuie sa stii la cat timp este necesar sa o schimbi. Ei bine, atunci cand observi ca s-a uzat si ca materialul a inceput sa isi schimbe culoarea, este cazul sa achizitionezi una noua.

 

De asemenea, trebuie sa o schimbi si daca observi ca latexul a devenit lipicios. Atentie! In cazul in care protectia pentru buze incepe sa se desprinda, trebuie sa o arunci imediat, deoarece prezinta un pericol pentru bebelus.

 

 

Ce trebuie sa stii despre sterilizarea suzetei?

 

 

La fel ca in cazul biberoanelor, suzetele trebuie sterilizate. Aceasta este singura modalitate prin care poti indeparta virusurile, bacteriile sau parazitii. In caz contrar, micutul tau se poate imbolnavi, avand simptome precum voma, diaree sau chiar febra.

 

Inainte de a incepe sterilizarea, este important sa indepartezi reziduurile de pe suzeta cu ajutorul unui detergent de vase. Apoi, poti steriliza suzeta prin fierbere, cu ajutorul unor solutii de dezinfectare chimice, prin intermediul cuptorului cu microunde sau a unui aparat specific.

 

Daca optezi pentru sterilizarea prin fierbere, trebuie sa torni apa intr-o oala si sa o pui la fiert. In momentul in care fierbe apa, scufunda suzeta si acopera oala. Asteapta 10 minute, iar apoi poti scoate suzeta si o poti pune la uscat pe un prosop curat.

 

In cazul in care alegi sterilizarea cu substante chimice, trebuie sa stii ca le poti gasi sub forma lichida sau solida, fiind necesara dizolvarea lor in apa rece. Pe ambalajul lor, vei gasi toate instructiunile necesare pentru a steriliza corespunzator aceste obiecte, la fel si in cazul sterilizarii cu ajutorul cuptorului cu microunde sau a unui sterilizator special.

 

 

Suzeta in timpul somnului. Ce trebuie sa faci?

 

 

Baietel dormind cu suzeta in gura

 

 

Multi bebelusi prefera sa adoarma cu suzeta in gura, ceea ce este perfect normal, dar trebuie sa tii cont de urmatoarele recomandari:

 

- nu ii da suzeta daca nu este dezinfectata;

- nu prinde o panglica de ea, deoarece apare riscul de strangulare;

- lasa-i la indemana o singura suzeta;

- ca sa fii sigura ca bebelusul tau este in siguranta, ofera-i o suzeta care are gauri pentru respirat (citeste aici mai multe sfaturi utile).

imagini: Depositphotos

 

Scrie un comentariu